Deputatul PNL Theodor Nicolescu, arestat în dosarul ANRP

Deputatul PNL Theodor Nicolescu, arestat în dosarul ANRP
Publicat: 27/03/2015, 20:39

Decizia nu este definitivă, dar este executorie, putând fi contestată la aceeași instanță.

Procurorii DNA l-au reținut joi pe Nicolescu, după ce Camera Deputaților a aprobat miercuri cererea parchetului de avizare a reținerii și arestării preventive a deputatului, în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Procurorii DNA au extins, în 18 martie, urmărirea penală față de Nicolescu pentru luare de mită, pe lângă cele trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, pentru care era deja urmărit penal.

Theodor Nicolescu este acuzat că, în perioada în care a fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), a luat peste 6,2 milioane de lei pentru a soluționa favorabil anumite dosare, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Dosarul a fost deschis după ce, în ianuarie 2015, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție, ca urmare a unor nereguli găsite la controale privind dosare de retrocedări.

Potrivit DNA, în 2007, Theodor Nicolescu, care atunci era vicepreședinte al ANRP și membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a cerut de la trei persoane un procent de cinci la sută din totalul acțiunilor pe care aceștia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În schimbul banilor, Nicolescu a dat asigurări că vor fi soluționate favorabil și cu celeritate dosarele de despăgubire.

„Ca urmare a soluționării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafață de 20,5 ha, teren situat în București, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2008-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani și contravaloarea acțiunilor. Banii au fost remiși în general, în tranșe de până la 250.000 de lei, în lei și euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul”, au precizat procurorii DNA

În dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro, fostul președinte al Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a fost arestat pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).

De asemenea, instanța a decis arestarea lui Mihnea-Remus Iuoraș, Ingrid Popa-Mocanu și Constantin-Cătălin Canangiu, foști membri ai Comisiei ANRP, și a experților evaluatori Gheorghe Vișoiu și Alexandru-Florin Hanu, acuzați de abuz în serviciu. În ceea ce îi privește pe experții evaluatori Neculai Nistor și Dorin Cornel Drulă, ICCJ a dispus ca aceștia să fie cercetați în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă, contestația urmând să se judece tot la instanța supremă.

Procurorii au dispus cercetarea sub control judiciar a președintelui din perioada în care s-au acordat respectivele despăgubiri, Ingrid Zaarour, ea demonstrându-le anchetatorilor că suferă de o boală incurabilă.

Anchetatorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și față de fostul vicepreședinte al comisiei din ANRP Remus Virgil-Baciu.

În același caz, procurorii DNA au cerut, marți, aviz pentru arestarea deputatului Marko Attila Gabor, el fiind suspectat de abuz în serviciu. Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis, vineri, să trimită la Comisia juridică această cerere, comisia având termen până luni seară pentru a întocmi raportul, iar plenul se va pronunța, probabil, miercuri.

Camera Deputaților a mai votat în 2 decembrie 2014 o altă cerere a ministrului Justiției privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului UDMR, în dosarul retrocedărilor „Bica 2”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ștefan Mandachi își cere scuze după ce l-a susținut și votat pe Călin Georgescu: „Am...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la...
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Satul lui Moș Crăciun „tânjește” după zăpadă! „Vedem că schimbările climatice sunt reale”